

Tematic Media Group a anunțat astăzi, printr-un comunicat de presă, lansarea canalului de documentare DOQ în grilele digitale ale operatorului RCS & RDS începând de astăzi, 29 iunie 2018, urmând ca de luni, 2 iulie 2018, programul de documentare să fie disponibil și abonaților la sistemul DTH al aceluiași operator. La momentul publicării articolului, DOQ nu era încă disponibil în grila digitală.
De asemenea, DOQ este deja lansat cu localizare 100% în limba maghiară și cehă în grilele celor mai importanți jucători de pe piața de cablu din Ungaria, Cehia și Slovacia, numărul de abonați ai televiziunii depășind deja 6 milioane de abonați în regiunea Europei Centrale și de Est.
DOQ este un post TV de documentare care prezintă întâmplări fascinante despre lumea în care trăim, de la cele mai importante bătălii ale istoriei, la știință și tehnologie, de la mistere până la religie. DOQ este dedicat celor care iubesc istoria, celor deschiși către informație de orice fel, celor fascinați de mister și aventură, interesați de subiecte religioase și de reality-show-uri științifice sau de supraviețuire. Televiziunea își împrospătează lunar grila cu emisiuni și programe internaționale de success, începând să devină un competitor real pentru televiziunile documentare existente în peisajul media din Europa Centrală și de Est.
DOQ emite 24 ore în patru limbi (română, maghiară, cehă, engleză) și în două variante, SD și HD. Încă de la relansarea oficială din 2015, canalul DOQ își întărește constant poziția pe piața televiziunilor prin satelit în toate cele patru țări unde emite (România, Ungaria, Cehia, Slovacia).
Televiziunea DOQ este prezentă în România și prin intermediul operatorilor AKTA (Digital Cable Systems), Focus Sat, Orange și UPC, precum și prin mulți alți operatori de cablu mai mici. Telekom a încetat transmiterea acestui post în toamna anului trecut, alături de un alt canal din portofoliul Tematic Media Group, The Fishing & Hunting Channel.
Tematic Media Group este unul dintre cei mai importanți agenți de distribuție media independenți din Europa Centrală și de Est, având în portofoliul său peste 40 de canale TV, distribuite în România, Ungaria, Bulgaria, Cehia și Slovacia. De asemenea, Tematic Media Group este și proprietarul canalelor The Fishing & Hunting Channel, DOQ, Sláger TV, Székely TV și Super One.