

În ediția de astăzi a show-ului „Bravo, ai stil!”, difuzată la ora 16:30, la Kanal D, tensiunea între concurente atinge cote alarmante, iar unele dintre fetele care candidează la titlul de Cea mai stilată femeie din România cedează psihic. În culise au loc discuții aprinse între concurente, iar dezvăluirile continuă și în platou, Ramona și Beatrice încearcă să deslușească subiectul scandalului, însă cea din urmă părăsește platoul emisiunii cu o falcă-n cer și una-n pământ.
„În trei sezoane nu mi s-a întâmplat să pațesc chestia asta”, spune Maurice enervat la culme de intervențiile lui Beatrice în discuțiile între concurente.
Concurenta nu poate depăși remarcile juratului și pentru prima dată, stăpânirea de sine nu mai este punctul ei forte.
„M-ați implicat în discuția asta și din această cauză primesc și «palme» verbale din partea lui Maurice”, spune Beatrice cu ochii în lacrimi.
Care este motivul pentru care Beatrice părăsește emisiunea în ediția de astăzi și cum a fost aplanat conflictul veți putea afla urmărind emisiunea „Bravo, ai stil!”, difuzată la ora 16:30, la Kanal D!