

S-a dat startul filmărilor pentru emisiunea „Se strigă darul” care va debuta cu noi ediții la Kanal D în această sâmbătă, de la ora 20:00. Noul coleg de filmări al Andreei Mantea este Mihai Mitoșeru și cum orice început de drum trebuie „udat” cum se cuvine, îndrăgitul prezentator de televiziune și-a luat „botezul” de la Andreea Mantea.
Lupta pentru adunatul zestrei este acerbă, fiecare dintre cei doi prezentatori dorind să câștige bătălia cuferelor pline de cadouri. Nu este de mirare că la filmările pentru „Se strigă darul”, Mihai Mitoșeru a fost păcălit de colega de emisiune, aceasta testându-i limitele.
„Andreea Mantea este veterană în această emisiune, știe cum stau lucrurile, așa că de fiecare dată ea încearcă să mi-o ia înainte și să strângă cât mai multe daruri de la apropiații mirilor. A încercat să îmi pună bețe în roate… Țin minte că la una dintre nunțile la care am filmat pentru «Se strigă darul», a trebuit să urc două ore pe un munte pentru a ajunge la un meștesugar de opinci. Mi-am dat sufletul până am ajuns acolo. Mare mi-a fost mirarea când am aflat că Andreea m-a sabotat și mi-a spus că acela este singurul drum pentru a ajunge la casa meștesugarului când aș fi putut ajunge pe un drum mult mai scurt, în maximum 15 minute. Oricum, nu m-am dat bătut. Veți vedea de ce vă spun asta!”, a povestit Mihai Mitoșeru.
Peripețiile și întâmplările pline de haz de la cele mai fabuloase nunți, cu Mihai Mitoșeru și Andreea Mantea, le veți putea urmări în emisiunea „Se strigă darul” începând de sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 20:00, numai la Kanal D!