

Sâmbăta aceasta, de la ora 20:00, la Kanal D va avea premiera show-ului „Super Potriveala” (formatul original „Match Game”), una dintre cele mai longevive si de succes format din istoria televiziunii mondiale, avându-l ca prezentator pe carismaticul Jorge.
Șase vedete de top se vor alătura în acest weekend lui Jorge și vor face echipă cu cei doi concurenți dornici să câștige sume impresionate, de până la 25.000 de lei.
„Dacă ar fi trăit în zilele noastre și ar fi avut-o muză pe Bianca Drăgușanu, Mihai Eminescu ar fi scris o poezie care s-ar fi numit <Cea mai…>”, sună fraza la care trebuie să găsească soluții unul dintre cei doi concurenți, dar și cele șase vedete din panelul emisiunii. Distracția a atins cote maxime la filmări, iar potrivelile au curs pe bandă rulantă. Nume mari ale unor clasici precum Caragiale și Slavici au rostit vedetele din show, ca răspuns la enunțul lui Jorge. Prezentatorul show-ului a venit cu o soluție care și-a atras toate aplauzele.
„Dacă adaptăm situația expusă la zilele noastre, tragem concluzia că pe Bianca Drăgușanu o dorea Victor Slavici”, a spus Jorge, făcând referire la colegul lui, Victor Slav.
Nu ratați premiera celui mai iubit show-concurs al tuturor timpurilor, „Super Potriveala” (formatul original „Match Game”), difuzată sâmbătă, 2 septembrie, de la ora 20:00, la Kanal D! Teo Trandafir, What’s UP, Andreea Tonciu, Lora, Axinte și Daniel Buzdugan sunt cele șase vedete din prima ediție a emisiunii care vor încerca să facă echipă cu cei doi concurenți puși pe câștig.