

RED Production Company a strigat „acțiune!” când au început la Manchester filmările pentru noul serial-dramă „SAFE”. Serialul de opt episoade, a câte șaizeci de minute, a fost comandat de CANAL+ Group și Netflix și va fi difuzat pe canalul gratuit C8 (care aparține de CANAL+ Group) în Franța și de Netflix pe restul globului. Serialul de opt episoade a fost creat de scriitorul bine vândut Harlan Coben și scris de Danny Brocklehurst, scenarist câștigător la BAFTA și Emmy Award (Ordinary Lies, The Driver, Shameless).
Câștigătorul de premii Michael C Hall („Dexter”, „Sub Pământ S.R.L.”/Six Feet Under) îl interpretează pe Tom, un chirurg pediatru și totodată tată singur al două adolescente, care încearcă să treacă peste pierderea soției lui, după ce aceasta a murit de cancer cu doi ani în urmă. Trăind și crescându-și copiii într-o frumoasă comunitate închisă, înconjurată de prieteni apropiați, Tom se trezește într-o călătorie care îi va transforma pe toți cei care îi cunoaște. Cât de departe vei merge pentru a-ți proteja familia? Este o întrebare pusă deseori, însă Tom o va trăi.
Amanda Abbington („Sherlock”, Crooked House) i se alătură lui Hall și o interpretează pe Sophie – un detectiv sergent formidabil. Inteligentă, perspicace și isteață, Sophie trăiește în aceeași comunitate închisă cu cea a lui Tom și la fel ca el, ea își crește cei doi copii de una singură. Sophie știe că nu poate să aibă încredere în nimeni și o privim cum este împovărată cu secrete pe care numai ea le cunoaște.
Amanda a spus: „Colaborarea între Harlan Coben, Danny Brocklehurst și RED Productions este ceea ce m-a atras la acest rol. Este un proiect fantastic și sunt încântată să lucrez cu Michael C Hall și restul distribuției talentate. Este o poveste grozavă și sper ca oamenii să o iubească”.
Sophie este separată de soțul ei, Josh, care este jucat de Emmett J Scanlan („Crimele din Belfast”/The Fall, Hollyoaks). Josh se agață într-un mod disperat de tinerețea lui – se duce la concerte, petrece toată noaptea și în general își lasă familia baltă de fiecare dată. Face toate acestea în văzul tuturor, după placul lui, să trăiască într-o rulotă veche și ponosită, pe aleea soției lui înstrăinate.
Emmett a spus: „Să ai șansa să spui o poveste precum aceasta și să fii înconjurat de oameni așa de talentați, ai impresia că eu am stricat petrecerea… Norocul irlandezului, s-ar părea…”.
Bine cunoscută pentru rolurile ei ca Doamna Lacului în Kaamelott și Joséphine Karlsson în Spiral, Audrey Fleurot ia rolul lui Zoe, o profesoară care trăiește într-o suburbie englezească cu soțul ei, căsătoriți de douăzeci de ani. Ea apare ca fiind inocentă, însă când Neil își întoarce spatele, vedem o femeie mult mai misterioasă și întunecată. Ce ascunde Zoe?
Audrey a spus: „Sunt un mare fan al lucrărilor lui Harlan și este o onoare pentru mine să lucrez cu el într-un serial englezesc de acest nivel. Sunt nerbdătoare să văd rezultatul!”.
Marc Warren („Escrocii”/Hustle, „Unde dai și unde crapă”/Snatch, „Între prieteni”/Mad Dogs) îl va juca pe Pete – prietenul cel mai bun al lui Tom și partenerul acestuia. Ei au făcut armata împreună, lucrează în spital împreună și este oarecum cel de-al doilea tată al fiicelor lui Tom. Pe măsură ce urmărim povestea lui Pete, vom începe să realizăm că el ascunde un secret pe care nu-l poate împărtăși nici lui Tom. Marc a adăugat: „Un scenariu scris de Harlan Coben și să lucrez cu Michael C Hall – mă fac foarte fericit să lucrez cu RED Production Company pentru «Safe»”.
În continuare, pe lista starurilor îi avem pe Nigel Lindsay (Victoria, „Patru lei paralei”/Four Lions) și pe Laila Rouass (Holby, Stella, Footballers Wives) care interpretează un cuplu fericit, JoJo și Lauren Marshall. Ei au o căsnicie solidă, o fiică frumoasă și un stil de viață ca în basme. Însă, când familia lor este implicată într-o crimă, lumea lor mică și perfectă explodează într-un mod la care nu s-au gândit vreodată.
Nigel a comentat: „Este un semn bun când citești scenariul primelor trei episoade și ești disperat să vezi ce se întâmplă după. Citesc «Safe» și m-a prins. Sunt un mare fan al lui Harlan Coben și Michael C Hall și sunt nerăbdător să rămân «blocat» în asta”. Lisa a adăugat: „Sunt un fan al lucrărilor lui Harlan de mult timp și sunt extrem de încântată să fac parte dintr-un proiect de-ale lui și să filmez la Manchester”.
Producătorii executivi ai serialului „Safe” sunt Michael C Hall, Nicola Shindler, Harlan Coben, Danny Brocklehurst și șeful de dezvoltare al companiei RED, Richard Fee. Serialul este produs de RED Production Company (o companie STUDIOCANAL), producătorul câștigător de premii care s-a aflat în spatele lui „Happy Valley” și „Last Tango in Halifax”.